Din cele 500 mil. lei, valoarea refinanțării, aproximativ 40% au fost acordate de Banca Transilvania, a treia mare instituție de credit de pe piață, iar restul de 60% de CEC Bank
companiilor, forțată de„taxa de stâlp“, au dus la revenirea economiei în recesiune tehnică în primul semestru, a spus la ZF Live Cătălina Molnar, economistul-șef al UniCredit Țiriac Bank
Garanti Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar local, a decis să majoreze avansul minim pentru un credit de investiții imobiliare în euro la 40% de la 25%, în timp ce
Datoriile companiei la Raiffeisen Bank sunt cele mai mari, de 16,4 milioane de lei, la UniCredit de un milion de lei și la Garanti Bank de 5,9 milioane de lei.
specialiști în IT ai dezvoltatorului de produse software Luxoft România lucrează zilnic la dezvoltarea unor produse financiare care ajung să fie folosite de companii precum Deutsche Bank
Raiffeisen Bank, a șasea bancă de pe piața locală în funcție de active, a notificat investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la exercitarea opțiunii de a răscumpăra anticipat
Raiffeisen Bank a lansat Cont Diaspora, un pachet de cont curent și beneficii dedicat românilor care locuiesc și lucrează în străinătate, mizând pe cererea pentru servicii financiare
energie, angajarea oamenilor din comunități și dotarea școlilor cu calculatoare sunt doar câteva dintre activitățile de responsabilitate socială pe care companii precum Raiffeisen Bank
toate opțiunile înainte de a lua un credit, se hotărâsc greu, însă sunt cele care returnează cel mai repede împrumuturile, consideră Anca Motoc, director general adjunct Garanti Bank