Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), unul dintre cei mai mare jucători din agribusinessul românesc, a anunțat la BVB semnarea unor contracte de vânzare-cumpărare în valoare totală
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale ELI Parks își continuă planurile de extindere, mizând pe parteneriate și contracte deja încheiate sau aflate în derulare, în ciuda
Comisia Europeană a recomandat României să încheie contracte de performanță cu CNADNR, CFR, precum și cu operatorii din zona de transport naval, după ce a studiat varianta actuală a
Companiile de leasing financiar au acordat anul trecut 46% din finanțări pentru contracte cuprinse între patru ani și zece ani, în creștere cu cinci puncte procentuale față de nivelul
Constructorul de nave Severnav din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) a obținut două contracte, în valoare cumulată de 3,6 milioane de euro (16 mil. lei), de la compania olandeză
datelor financiare pentru primul trimestru din acest an raportul exact dintre abonamente și cartele preplătite, cifrele indicând o poziție de forță a companiei: aproape 5 milioane de contracte
Măsura vine la începutul noului an fiscal 2026-2027 și este dictată de un context macroeconomic dificil, plus competiția tot mai acerbă din partea platformelor de e-commerce din afara