Ședința Curții Constituționale în care s-a dat avizul privind cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu s-a desfășurat în prezența a șapte din cei nouă membri ai Curții.
Creșterile acțiunilor bancare au fost principalul motor care a tras în sus indicii bursei de la București, indicele BET câștigând 3,2% în două săptămâni după șapte ședințe de creștere
consumul de energie electrică și gaze naturale din sectorul procesării laptelui vor avea ca rezultat penurii de produse pe piață, avertizează Uniunea Poloneză a Procesatorilor de Lapte
ReCreative, brand lansat în urmă cu șapte ani, comercializează produse de birotică/papetărie, rechizite, jocuri educaționale, mărgele și accesorii, obiecte de decor, produse pentru
Familia Lazăr deține în județul Maramureș 1.000 de hectare de teren, propria fabrică de furaje, șapte ferme, un abator, două fabrici de procesare a cărnii și propriul lanț de magazine
David Hay, care a condus operațiunile dezvoltatorului imobiliar AFI Europe România în ultimii șapte ani, și-a anunțat demisia și intenția de a-și continua parcursul profesional în afara
Grupul Continental este prezent în România cu șapte divizii care au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de 3 miliarde de euro și un număr total de peste 20.000 de angajați.
Șapte mărci auto au înregistrat în primele cinci luni ale acestui an creșteri ale înmatriculărilor de mașini noi, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare
Primul contact cu înotul l-a avut la șapte ani, când părinții l-au dus pe David Pîrvulescu la bazin pentru a învăța să înoate înaintea unei vacanțe la mare