Degeaba ții un om demotivat în organizație timp de 5 ani pe același rol, care stă doar pentru că are salariul mare, dar care nu aduce valoare adăugată și care livrează puțin peste limita
Deși are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim, România are unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa, arată datele KPMG.
Zona Dobrogei are o problemă cronică, lipsa infrastructurii, a liniilor de transport al energiei, iar fără acestea nu are cum să devină un El Dorado, este de părere Valeriu Binig, director
Absolvirea unei facultăți de finanțe-bănci ar putea părea o condiție necesară pentru a deveni bancher și mai ales pentru a ajunge în top managementul unei bănci.
Romanian banks are likely to reduce interest rates on both deposits and loans in local currency in 2012, the head of the country’s banks association ARB said Tuesday.
Organe de asamblare Brașov (ORAS), companie specializată în executarea componentelor de asamblare, precum bolțuri, șuruburi, piulițe, și-a încetat de ieri activitatea de producție și
Camera Deputaților a aprobat, marți, cu 238 voturi pentru și unul împotrivă, vacantarea a două locuri de deputat, din circumscripțiile electorale Brașov și Vrancea, ca urmare a demisiilor
de componente pentru electrocasnice, va investi circa 40 milioane euro în următorii zece ani într-un centru de cercetare și o unitate de producție care urmează a fi dezvoltate la Brașov
Aceasta este a treia achiziție de pe plan local în mai puțin de doi ani după Star East Pet, cu sediul în Brașov și activitatea de producție și comercializare de poliester thermoplastic