Virtual7 IT Services, companie din Timișoara care face parte din grupul german virtual7 GmbH, specializat în consultanță IT și dezvoltare de soluții software pentru sectorul public,
națională de transport de energie Transelectrica (TEL) și 8% pentru transportatorul de mărfuri Transport Trade Services (TTS) și Fondul Proprietatea (FP).
a aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a companiei Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK), inițiată de societatea cehă Partners Financial Services
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, a anunțat luni la Bursa de Valori că Petru Ștefănuț, CEO al companiei din 2014, se va retrage din funcție
Din 24 mai și până pe 26 mai 2021, așadar în primele trei ședințe de subscriere pentru oferta de vânzare de acțiuni a Transport Trade Services, micii investitori au alocat aproximativ
Transportatorul fluvial de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS) a anunțat la Bursa de Valori București că societatea a fost nominalizată pentru „European Small & Mid-Cap
fiind mai mult la nivel psihologic, în condițiile în care ele au acces la capital în acest moment, este de părere Florina Argeșeanu, head of credit department la Access Financial Services
Fondul de private equity Morphosis Capital, înființat de patru români, a atins pragul de 50 mil. euro la mai puțin de un an de la lansarea pe piață și vrea să investească între 5 și