Importatorul și distribuitorul camioanelor DAF în România EVW Holding din Cluj mizează în acest an pe un volum de aproximativ 1.300 de unități comercializate, dublu față de anul trecut
În această tranzacție, Grupul Electrica a fost asistat de o echipă de consultanți, condusă de PricewaterhouseCoopers Management Consultants SRL și Volciuc-Ionescu SPRL.
”Conștientizăm
Conducerea Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a anunțat luni la Bursa de Valori București că s-a decis înlocuirea
Renata Panait, o antreprenoare de 23 de ani din București, a înființat împreună cu o prietenă anul trecut firma Panda Kids SRL-D, care organizează evenimente pentru copii în care au
Producătorul de locomotive electrice Softronic SRL din Craiova, controlat de patru antreprenori români, estimează că în acest an va exporta locomotive eletrice de 23 mil. lei, echivalentul
începutul anului viitor o investigație care are ca obiect “o posibilă încălcare atât a Legii concurentei, cât și a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene de către Roche România SRL
prin care Central Bottlings Company Ltd, proprietarul Tuborg, achiziționează de la Molkerei Alois Muller GmbH & CO KG participația deținută de acesta la capitalul Muller Dairy Ro SRL
Firma Panrom SRL, deținută de oamenii de afaceri Ioannis Katochianos și Nicolaos Koliopoulos, a demarat demolarea clădirii abandonate a fostului cinema Grivița de pe Calea Griviței
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că societatea Consitrans SRL a fost desemnată câștigătoare pentru elaborarea documentației pentru construirea