OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol și gaze, a convocat adunarea generală ordinară a acționarilor pentru data de 6 noiembrie, având ca principal punct pe ordinea de
Conpet Ploiești (COTE), transportatorul național de țiței prin conducte și căi ferate, a încheiat un contract de 271,3 milioane lei (cca.60 mil.euro) cu OMV Petrom pentru transportul
Estimările analiștilor pentru acțiunile OMV Petrom (SNP), actualizate după publicarea rezultatelor financiare din 4 februarie 2026, indică un preț-țintă mediu la 12 luni de 0,86 lei
Titlurile OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie listată la bursa din București, au scăzut ieri până la cotația de 0,315 lei/unitate, nivel nemaiatins de la începutul anului
Pe fondul scumpirilor de la pompele de alimentare cu carburanți din ultima perioadă, la care se adaugă și prețurile mai mari la gaze naturale, OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător
și dotarea școlilor cu calculatoare sunt doar câteva dintre activitățile de responsabilitate socială pe care companii precum Raiffeisen Bank, HBC Coca-Cola, Profi, Mega Image sau Petrom
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Auto&Transporturi Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 8...
Producătorul de petrol și gaze OMV Petrom SA a fost cea mai valoroasă companie locală în fiecare dintre cele nouă ediții anterioare ale anuarului ZF 100 cele mai valoroase companii