Standard Chartered se alătură șirului de bănci Mondiale care-și lansează operațiuni în Polonia anunțând că angajează 750 de persoane în Varșovia pentru a-și susține eforturile de a...
Piața este plină de provocări, trebuie să facem față cerințelor și schimbărilor din piață, odată cu intrarea unor jucători internaționali, prin achiziția unor rețele deja existente”
„A fost cea mai mare emisiune de titluri de stat internațională a unui stat din Asia din istorie“, spune Sam Fischer, șef pe divizia piețelor de capital din China în cadrul Deutsche
România obține o nouă performanță remarcabilă pe scena internațională, după ce Velocity Robotics Team a devenit campioană mondială pentru a treia oară, scriind istorie în competițiile
Bursele internaționale au fost „zguduite” peste noapte, iar scăderile masive au activat până și sistemele automate de prevenire a panicii de pe piață, situația fiind, cel mai probabil
„Afilierea hotelurilor International, Termal și Nufărul la rețele internaționale de prestigiu din industria ospitalității face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a Turism
principalul jucător din Europa Centrală în vânzarea de bilete, care în vara anului 2023 a preluat pachetul majoritar din Bilete.ro, iar în decembrie 2024 a achiziționat Ticketing Nation SRL