♦ Fabrice Le Saché, purtător de cuvânt și vicepreședinte al celei mai mari asociații de business din Franța, a vorbit într-un interviu acordat ZF despre impactul asupra companiilor
emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață ar putea fi adoptat în perioada următoare în Parlament, spune Diana Ispas, partener al casei de avocatură Bondoc & Asociații
În practică, inspecțiile fiscale care vizează și prețurile de transfer depășesc, de obicei, dublul duratei maxime legale, ceea ce atrage sancțiuni juridice specifice cu privire la constatările
Echipa de avocați Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat compania Smart ID Technology, care face parte din portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital, în preluarea pachetului
„În cursul celor 13 ani de activitate în cooperativă, tot timpul membrii asociați au avut mai mult pe litru de lapte decât oricare fermier care lucrează individual din zonă.
În cadrul conferinței organizate de FPIOR s-a discutat și despre avantajele asocierii operatorilor HoReCa sub umbrela unei singure asociații, despre importanța creșterii bugetului de
Firma de avocatură KPMG Legal - Toncescu și Asociații SPARL a asistat Keywords International Limited, companie parte din grupul Keywords Studios, ce oferă servicii tehnice și creative
Asta a fost o excepție de la regulă“, a adăugat Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner în cadrul Reff și Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal.