Fondul de investiții Innova Capital a cumpărat, prin intermediul unei companii din portfoliu, tipografia Grafoprint din județul Timiș, un business de circa 33 mil. lei anul trecut.
Anul acesta a fost marcat în principal de trazacții domestice, atât private eqiuty cât și strategice, dar încă nu avem intrări de fresh capital de la investitori strategici străini,
Majorarea de capital vine la doar o lună după ce fondul de investiții Mid Europa Partners a primit acordul Consiliului Concurenței pentru a deveni unicul acționar al lanțului de peste
În topul primilor 100 de exportatori din România, dintr-un total de circa 22.000 de firme, se află doar trei companii cu capital românesc, cifre care „trebuie să pună pe gânduri“, a
Redport Capital, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori rezidențiali autohtoni activi în zona de nord a Bucureștiului, a achiziționat 10.800 de metri pătrați de teren și 4.700
În studiu companiile cu capital privat românesc sunt desemnate ca fiind cele cu capital majoritar privat românesc, iar cele cu capital străin sunt desemnate ca fiind cele cu capital
Sase dintre cele mai mari zece infuzii de capital realizate de investitori străini în companiile din România au venit de la acționari înregistrați în Cipru, arată o analiză ZF pe baza
În cadrul operațiunii de majorare de capital, Vlad Popescu, CEO și cofondator al Norofert, a subscris în prima etapă un număr de 6.854 de acțiuni la prețul de 13,1161 lei pe unitate
Fondul de investiții Abris Capital a făcut o nouă achiziție în România, grupul Green Group, care reunește mai multe firme active în domeniul reciclării deșeurilor.