a trebuit să aștepte rezultatul final și până la semnarea acordului de finanțare, care a durat aproximativ 4 luni, „și timpul de obținere a creditului punte care a fost necesar pentru
Ioana Burcea și Andrei Sota, doi tineri antreprenori, au investit 30.000 de euro în Edesia, platforma care aduce în același loc furnizorii de servicii și bunuri din HoReCa, în scopul
Dezvoltatorul Loreco Investments, o companie de familie înființată de românul Ray Muraru în Marea Britanie, a investit 40 de milioane de euro într-un complex imobiliar aflat în nordul
Cu 194 de milioane de euro finanțări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul orașelor care au atras fonduri europene anul trecut.
Așa că banii pe care i-am avut i-am investit în producție, în rețea. Știam că se va vinde mai puțin, dar că se va vinde, așa că trebuia să vindem și noi“.