Actis, a finalizat două noi tranzacții în domeniul energiei regenerabile în România, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni la Low Carbon, care dezvoltă două parcuri eoliene onshore
Cuza”, pentru ca ulterior să lucreze ca profesor atât la Liceul de Filologie-Istorie “Mihai Eminescu” din Iași, cât și la Facultatea de Istorie a Universității “
Clădirea de birouri Sky Tower, cu 36 de etaje și o înălțime de 137 de metri, a fost finalizată de mai bine de un an, iar până în prezent au fost ocupate doar 35% din spații.
Studio Hospitality Concept (SHC) reunește sub aceeași umbrelă localurile Stadio Restaurant cu Atrium, Social 1, restaurantul NOR (amplasat la ultimul etaj al clădirii de birouri Sky Tower
Globalworth Real Estate Investments, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, anunță începerea lucrărilor de construcție la clădirea Tower 3, ultima fază în dezvoltarea
parte a grupului Schwarz, va aduce la București anul acesta o divizie internațională, iar aceasta va avea birourile în vechiul sediu al discounterului din proiectul Pipera Business Tower
Globalworth Real Estate Investments, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, a început lucrările de construcții la clădirea Tower 3, ultima fază în dezvoltarea centrului
construcții controlată de Alexandros Ignatiadis în calitate de cofondator, a demarat la finalul lunii trecute lucrările la fundația specială a proiectului de birouri Ana Tower
Ministerul Energiei îi propune în consiliul de administrație al OMV Petrom, cea mai mare companie listată la bursa românească cu 17,8 mld. lei capitalizare, din care controlează 20...