Grupul internațional de servicii corporative Amesto Global a achiziționat compania Ensight Finance din București și a numit-o pe Camelia Niță Country Partner, aceasta urmând să coordoneze
Incertitudinile la nivel global în contextul multiplelor evenimente geopolitice și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne sunt riscuri sistemice severe la adresa stabilității
Atos Global Delivery Center SRL, centrul de servicii IT din Timișoara al grupului IT francez Atos, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de 515,1 mil. lei (102,2 mil. euro), în ușoară
Piața second-hand a ceasurilor de lux a atins 21 miliarde de euro la nivel global, reprezentând 30% din valoarea totală a pieței, în timp ce în România piața se apropie de 15 mil. euro
500 cm3, iar vânzările de astfel de unități vor crește în următoarea perioadă, chiar dacă încă sunt departe de vârful din 2008, când s-au vândut 1.500 de motociclete noi pe plan local
Global Database, agregator al datelor companiilor publice și private fondat de doi români în 2015, vrea să obțină o finanțare de 1,4 milioane de euro prin platforma de equity crowdfunding
Global Vision va demara în acest an o investiție de aproape 70 mil. euro în Bucharest Airport Park lângă aeroportul Otopeni pentru a atrage atât IMM-uri, cât și un potențial terminal
De asemenea, Global Database, solutia de Business Intelligence care democratizează accesul la cantități masive de date, a atins deja 80% din suma targetată pe SeedBlink în doar o săptămână