Compania a intrat pe piața din România în toamna lui 2013 și între timp a ajuns la 12 restaurante sub brandul La Plăcinte în București și alte patru mari orașe din țară.
Olandezul Erik Jan de Vrijer, care va prelua din vară funcția de negociator-șef al FMI pentru România, va avea misiunea de supraveghea rambursarea de către România a banilor pe care
EY, Deloitte, KPMG și PwC, cele patru companii de audit și consultanță fiscală care formează așa-numitul Big Four (grupul celor mai mari patru firme de profil din lume care fac auditul
Doar 20% dintre românii din mediul urban își fac cumpărăturile la piață, cei mai mulți dintre aceștia preferând supermarketurile, potrivit lui Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor
Erste Group Bank (simbol bursier EBS) și Raiffeisen Bank International (RBI) – care controlează Banca Comercială Română și Raiffeisen Bank România, două dintre cele mai puternice instituții
„Cenzor“ al moravurilor economice de la București și posibil creditor în aceste vremuri grele, FMI anticipează, într-un raport al său periodic, publicat marți („World Economic Outlook
Erste, Raiffeisen, Banca Transilvania, BRD și NN Investment Partners, cei mai mari administratori de investiții din România, care împreună controlează 95,3% din piața fondurilor