#8211; practica a fost că sunt selectați totuși din rândul oamenilor politici – nu în exclusivitate, dar asta a fost practica – și să fie selectați – asta era propunerea mea
Cooperativa agricolă Țara mea, formată din 350 de fermieri, a semnat un parteneriat cu compania Hunland, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul importului și exportului
Statutul de proprietar de locuință, eventual la vârste cât mai mici, nu mai este atât de râvnit de tinerii Generației Z, cei născuți după 1997, cel puțin în rândul celor cu studii superioare
Prin această preluare, BT Pensii își consolidează poziția pe segmentul pensiilor facultative, administrând două fonduri de pilon III Pensia Mea și Pensia Mea Plus, reunind astfel peste
încearcă să vândă hotelurile din stațiunea Olimp (Panoramic, Amfiteatru și Belvedere) pentru a scăpa de datoriile la bănci, iar prețul pe care îl cere pentru cele trei unități de cazare este
Cooperativa agricolă Țara Mea cu sediul în Vaslui, formată din 350 de fermieri, a vândut anul trecut legume, fructe, miere, ouă, lactate, carne de porc și de pui, pâine și produse de
Cooperativa agricolă Țara Mea cu sediul în Vaslui, formată din 350 de fermieri, a vândut anul trecut legume, fructe, miere, ouă, lactate, carne de porc și de pui, pâine și produse de
Transgaz este controlată în proporție de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în timp ce restul capitalului social este deținut de alți investitori la Bursă