Piețele financiare acordă o probabilitate de 78% ca Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, să majoreze rata de dobândă de referință astăzi pentru prima dată
Acțiunile Băncii Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, se depreciază puternic la ora redactării acestei știri pe fondul valului de scăderi de pe piețele externe și a gradului
Arobs Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AROBS, a preluat integral grupul Future WorkForce Global (FWF) din
Generația nouă nu mai vrea să facă lucrurile la fel ca părinții, tinerii nu vor să vină la bancă, așa că vor căuta alte alternative financiare, a spus Anca Nuță, director marketing
Sectorul bancar al Italiei ar putea consemna noi mișcări de consolidare în urma primei fuziuni încheiate în ultimul deceniu, cea dintre Banca Popolare di Milano și Banco Popolare, relatează
Horia Ciorcilă, 55 de ani, președintele Băncii Transilvania și unul dintre membrii fondatorii ai instituției de credit, deține 4,34% din capitalul social al băncii direct și împreună
Consorțiul format din Raiffeisen Bank, Banca Transilvania și banca japoneză Nomura va fi responsabil de vânzarea obligațiunilor Primăriei Bucureștiului denominate în lei în valoare