Un sondaj realizat recent în rândul a peste 5.000 de consumatori americani a găsit doar o încredere modestă în capacitatea băncii centrale americane (Fed) de a gestiona inflația și...
Siveco, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de software, a dezvoltat o aplicație pentru managementul fermelor agricole, prin care compania cunoscută pentru dezvoltarea
Fondul american de investiții Amerocap, care a sprijinit Chimcomplex Borzești în preluarea unor active ale combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, își extinde activitatea de investiții
Allianz-Țiriac Asigurări și Patria Bank își extind parteneriatul început în 2017, asigurarea de locuință Allianz-Țiriac putând fi acum atașată creditelor cu ipotecă imobiliară acordate
Minifarm include farmacii poziționate, preponderent, în județele Tulcea și Constanța, fiind cea mai extinsă rețea cu antreprenori locali din zona Dobrogei.
În numai doi ani am reușit să ne extindem flota auto de zece ori și să devenim cel mai mare operator de carsharing din România”, spune Dimitar Stoyanov, Country Manager al SPARK România