Ruxandra Micu (24 de ani), studentă la arhitectură, și Costin Niță (28 de ani), de profesie arhitect, au lansat recent start up-ul Vagonul cu Sucuri, axat pe producția și comercial...
Aproximativ 300.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani din România, adică 19% din totalul populației din aceste categorii de vârstă, părăsesc timpuriu școala pe care
Am ajuns să avem grădinițe peste tot pe unde avem fabrici, în încercarea de a atrage cât mai multe femei tinere în organizație. (…)“, a spus Manfred Bischoff, președintele boardului
Familiile tinere, care nu dispun de un buget foarte mare pentru achiziția unei locuințe, aleg să locuiască într-un apartament cu două camere uneori chiar și atunci când există un copil
„În primul an de activitate am amortizat 50% din investiție.“
Compania Sweet Piece of Cake SRL-D, care deține brandul Cofetăria No. 379, produce dulciuri bazate pe rețete
Diana Stere a descoperit pilatestul în urmă cu câțiva ani și într-un timp destul de scurt s-a transformat dintr-o simplă formă de mișcare într-o pasiune. După ce a urmat un curs de...
Când președintele Vladimir Putin a anunțat mobilizarea a aproximativ 300.000 de soldați pentru frontul din Ucraina, mii de bărbați cu vârste de înrolare din întreaga Rusie s-au înd...
Investitorii din industrie, în special companiile germane vor să investească în România, sunt interesați de forță de muncă calificată și de continuitate.