În primele ore ale zilei, Amazon Web Services (AWS) a raportat o „problemă operațională” care a afectat mai multe servicii în nordul statului Virginia, un centru strategic pentru afacerile
Autonom Services, cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România, a listat astăzi pe piața principală a Bursei de Valori București
Autonom Services, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, controlată de frații Marius și Dan Ștefan și cu obligațiuni listate la Bursa de Valori București, a închis anul 2023
Cu 5% se depreciau acțiunile Transport Trade Services (simbol bursier TTS), transportator de mărfuri pe Dunăre, în după-amiaza zilei de luni, 2 septembrie, la 7,22 lei pe unitate.
La jumătatea ofertei de vânzare de acțiuni a transportatorului de mărfuri Transport Trade Services (TTS), începută pe 24 mai și programată a se încheia pe 4 iunie 2021, valoarea subscrierilor
În afara indicelui principal, acțiunile Severnav au câștigat 30% la o zi după ce compania din județul Mehedinți a anunțat un contract de 25 mil. euro, iar operatorii portuari Socep
stocate și pregătite pentru a fi accesate și ulterior prelucrate“, a explicat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Mircea Văitiș – IoT sales manager în cadrul Orange Business Services
Transport Trade Services (TTS) împlinește 5 ani de la listarea la Bursa de Valori București, iar emisiunea aniversară ZF Deschiderea de Astăzi îi reunește pe Ana Bobircă, președintele