Rețeaua 18GYM a ajuns la circa 40 de cluburi, însă odată cu intrarea fondului de investiții în acționariatul companiei, businessul vrea să accelereze extinderea cu circa 10-20 de deschideri
„Creditul de investiții a fost semnat de Dendrio Solutions SRL (parte a grupului Bittnet) pe o perioadă de 7 ani cu rambursări lunare de principal și dobândă.
Romtelecom, Crescendo și Avnet Technology Solutions au implementat sistemul integrat Vblok, furnizat de compania americană Virtual Computing Environment (VCE), în cadrul grupului petrolier
BNP Paribas Leasing Solutions a semnat un acord pentru preluarea integrală a IKB Leasing Romania, una dintre principalele societăți de leasing de pe pe piața locală, specializată în
Brikston Construction Solutions (simbol bursier CERE), fosta Ceramica Iași, va plăti acționarilor minoritari aproape 12 milioane de lei, sau 0,6929 lei/acțiune, pentru a se delista
putea scădea în următoarele luni, însă prețurile locuințelor se vor menține sau chiar vor crește ușor, este de părere Alexandru Rădulescu, managing partner la SVN Credit Financial Solutions
Compania locală Spark IT Solutions, care administrează aplicația mobilă MyCar Assistant, ce funcționează ca un asistent digital pentru șoferi, și-a propus să obțină anul acesta o investiție
Cea mai mare creștere a fost înregistrată până la finalul lunii octombrie de indicele BET-TR, care include și dividendele, acesta avansând cu 40%, în timp ce indicele BET-FI, care include