Ilinca Rosetti, care în ultimii patru ani a fost CEO al Mirabank Serbia, iar anterior a condus ProCredit Bank România, a fost numită vicepreședinte în consiliul de administrație al
de 2017, a rămas lider în primele cinci luni din 2018, dar la finalul anului trecut ocupa locul trei în topul dealerilor ♦ Citi a avansat în decembrie pe locul patru în top, după ce
Ufuk Tandogan, 58 de ani, va pleca de la conducerea executivă a Garanti Bank România după opt ani și jumătate, locul său urmând să fie preluat de un bancher turc, după obținerea aprobărilor
UniCredit, a cincea cea mai mare bancă de pe piața locală după active, a avansat în topul dealerilor primari și a devenit lider în ultimele două luni de vară, respectiv în iulie și
Patria Bank (simbol bursier PBK) a încheiat primul semestru din 2025 cu un profit net de 25,8 milioane lei, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce venitul
ING Bank România se concentrează pe creșterea numărului de clienți, pe o creștere echilibrată a numărului de credite, susține Mihaela Bîtu, CEO-ul băncii.
Sistemul bancar românesc este unul solid, a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank România, în cadrul conferinței ZF Bankers Summit 2024. ”Va fi foarte intens…