nivel european și mondial, cât și perspectivele bursiere din perioada următoare, piețele emergente pot fi din nou luate în considerare de investitori din piața de capital, spune Horia
Piața de capital românească numără în jur de 330.000 de investitori, iar potențialul ar fi de 2 milioane de investitori, apreciază Horia Gustă, director general Certinvest.
Horia Braun, director general al Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, a participat marți, 29 decembrie 2020, la Emisiunea ZF Deschiderea
Horia Gustă, director general al societății de administrare de investiții Certinvest, spune că numărul investitorilor în fondurile de indici bursieri aflate în administrarea SAI Certinvest
Horia Ciorcilă, președinte și unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, cea mai mare instituție de credit din România, are 1,55 milioane de acțiuni SIF Moldova la 10 mai 2019, echivalentul
Horia Ungur, care din 2014 conduce divizia de distribuție proprie din cadrul Allianz-Țiriac, va prelua de la 1 august 2019 funcția de director de vânzări și membru în boardul asigurătorului
Horia Gustă, președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), care adună cei mai importanți jucători în industria de administrare de a fondurilor de investiții din România