înființată în 1994 care vinde case de marcat fiscale și soluții de plată pentru comercianți, a semnat la începutul lui octombrie achiziția integrală a părților sociale ale Milo Trading
Firmele de training sunt vehiculul prin care know-how-ul global este filtrat, personalizat și implementat în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), ceea ce poate crește
Dorin Mateiu, antreprenor cunoscut în principal pentru că a fondat producătorul de mezeluri Elit Cugir vândut ulterior către grupul chinez Smithfield, a ajuns anul trecut cu Cirrus Comexim
Grupul East este alcătuit din cinci companii, iar East Grain, care se ocupă de tradingul de cereale, plante oleaginoase, materii prime furaje și îngrășăminte, este cea mai mare, cu
Cererea pentru servicii de training pentru angajați a crescut puternic după pandemie, astfel că industria de profil s-a dezvoltat puternic după ce au dispărut restricțiile legate