Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a urcat ieri o poziție în clasamentul celor mai valoroase companii de la bursa de la București în contextul în care
Compania de servicii medicale Medlife a preluat pachetul majoritar de acțiuni la clinicile Dent Estet, afacere fondată de medicul stomatolog Oana Taban.
Lanțul de farmacii Iris Pharm din Buzău, una dintre cele mai mari rețele regionale, a solicitat un credit de 1,5 mil. lei prin programul IMM Invest pentru a cumpăra medicamente în
să facă afaceri de 6-8 milioane de euro pe an într-o „piață“ în care beneficiarii proiectelor pe bani de la UE au reușit să cheltuiască numai 10% din banii alocați de Bruxelles.
Transelectrica a urcat cu 12,2%, Aquila cu 7%, Romgaz cu 6,7%, Cris-Tim cu 5,1% și Banca Transilvania cu 4,6% față de închiderea de luni, 31 august, ziua în care indicele BET a pierdut
Această achiziție vine la doar două săptămâni de la preluarea a 80% din acțiunile operatorului de servicii medicale Almina Trading (clinicile Promed), cu centre în Dâmbovița și Ilfov
♦ Integra a intrat în insolvență în ianuarie 2015 la propria cerere ♦ Din 2012 compania era controlată de Amir Krenzia (fondatorul Alka) și Shachar Shaine (șeful Tuborg).