Stefanini IT Solutions, companie de origine braziliană specializată în furnizarea de servicii IT în regim outsourcing, a angajat peste 300 de persoane în prima jumătate a acestui an
Compania locală Rinf Outsourcing Solutions, specializată în dezvoltare de software, consultanță și BPO, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 62,5 milioane de lei (13,7
Braineering IT Solutions, o companie sârbă specializată în infrastructura IT, a deschis un centru regional în zona liberă de sud din Dubai, potrivit Emerging Europe.
Business Lease, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de mobilitate și leasing operațional din Olanda și Europa Centrală și de Est, a numit-o pe Oana Iancu în funcția
În România există business bancabil, iar cu ajutor instituțional, prin viitoarea Bancă de Dezvoltare sau prin fondurile de garantare existente se poate pune la dispoziție un mecanism
Spre exemplu, gigantul american Pfizer și-a schimbat conducerea în România după ce Mirela Iordan s-a retras pentru a se dedica unui business de familie.
La nivel de management, sectorul construcțiilor a fost stabil în acest an. Companiile antreprenoriale românești și-au păstrat conducerea, doar la nivel de multinaționale au avut l...
treacă sub umbrela unor mari branduri internaționale, ceea ce va presupune o creștere nu doar a standardelor în piață, dar va duce și la o schimbare a modului în care se face businessul