Vodafone România, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, și-a majorat ușor cifra de afaceri în 2018, până la 3,8 mld. lei (817 mil. euro), plus 5% față de anul anterior
OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria, cade două poziții în clasamentul celor mai valoroase 100 de societăți din România și ajunge astfel de pe locul
În ceea ce privește evoluția afacerilor IBM România pe piața locală, subsidiara companiei americane a avut în 2018 afaceri de 933 mil lei, un avans de 3% față de anul precedent.
Creșterile din segmentele de servicii fixe și mobile și avansul consumului de date au dus businessul Orange România la peste 1,2 mld. euro în 2018, în creștere cu 7% față de anul anterior
Tranzacția prin care fondul de investiții Innova Capital a preluat compania Optical Network, care deține rețelele de magazine de optică OPTIblu și Klarmann, alături de o divizie de
Grupul Globant a demarat consolidarea operațiunilor din România prin fuziunea celor două subsidiare locale de software - Pentalog Romania, cu sediul în Brașov, și Globant IT Romania
Potrivit acesteia, serviciul eMAG Genius a generat vânzări de două ori mai mari pentru sellerii înscriși în program, în timp ce articolele înscrise în programul Genius au atras cu 70%
Compania de audit și consultanță în afaceri Mazars România a avut o cifră de afaceri de 43,7 milioane de lei anul trecut, în creștere cu 25% față de anul precedent, de la 34,9 milioane