Un grup de 18 deținători de obligațiuni au dat în judecată banca germană HSH Nordbank pentru 1,4 miliarde de euro, acuzând instituția recent privatizată de a fi redus „în mod incorect
București și câte una în orașele Cluj-Napoca, Ploiești și Râmnicu Vâlcea, vizează extinderea în București și în orașele cu peste 80.000 de locuitori, potrivit declarațiilor făcute de Dana
Crearea și implementarea de programe de sănătate pentru prevenție trebuie să fie bazate pe date statistice privind numărul de pacienți, bolile de care aceștia suferă, un registru al
de audit P3 un certificat care atestă că rețeaua mobilă a grupului este a treia din România din cele patru existente din punctul de vedere al calității serviciilor de voce și date
Fintech-urile nu reprezintă o amenințare la adresa businessului bancar, pentru că băncile se pot transforma oricând și au resursele de a adopta comportament de fintech, a declarat Dana
Rata de dobândă pe scadență la 10 ani este în scădere, în timp ce piața titlurilor de stat este așteptată să reacționeze la climatul macro-financiar internațional, care a fost puternic
Din acest total 8,5 milioane erau ocupate și 382 mii erau șomeri (rata medie fiind 4,3%), arată datele comunicate de Institutul Național de Statistică (INS). Șomajul…
Prețul petrolului Brent, de referință pentru piața europeană, a depășit luni valoarea de 60 de dolari pe baril pentru prima oară în mai mult de 12 luni, pe fondul optimismului priv...
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc a scăzut în septembrie la 4,06%, după ce în lunile de vară a fost peste nivelul de 4,31%