Ronnie Khreis de la Intercapital explică că în ceea ce privește indicele BET-NG creșterea volumelor apare în urma tranzacțiilor pe SNP apărute după încheierea ofertei la OMV Petrom
OMV Petrom, cea mai valoroasă companie de la Bursa de Valori, a anunțat marți seară numirea lui Ștefan Waldner ca director financiar și membru al directoratului companiei începând cu
de americanii de la Franklin Templeton, managerii Fondului Proprietatea, au cumpărat pe parcursul săptămânii trecute în trei tranzacții aproximativ 20 de milioane de acțiuni OMV Petrom
Fondul de investiții Franklin Templeton Investment Management a înstrăinat 2 milioane de acțiuni ale companiei petroliere OMV Petrom (SNP), la un preț mediu per unitate de 0,3035 lei
Aproape jumătate din producția de gaze naturale a Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală, vine din județul Gorj, regiune în care în ultimii ani s-au derulat proiecte de investiții
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol din sud-estul Europei, a anunțat pe neașteptate ieri dimineață la ora 8.37 că își convoacă acționarii în AGA în regim de urgență pe 22