Românii au efectuat în anul 2020 tranzacții cu cardul de credit în valoare de 13,9 mld. lei, în scădere cu 1,53% față de anul 2019, după cum reiese din datele centralizate de BNR.
Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania – cea mai mare bancă din România în funcție de activele gestionate, consideră că pe piața imobiliară în primele 8 luni din 2024 cifrele
Doar 13% din români iau în calcul cardul de credit sau plata în rate, iar 7% un credit de nevoi personale, potrivit unui sondaj realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu
și de vânzările de fertilizatori, semințe și îngrășăminte, compania vizează în acest an creșterea operațiunilor derulate de Agricover Credit IFN, divizia de credite agricole a companiei
Wall Street a devenit „Easy Street” în anii de după criza financiară din 2008, iar investitorii care s-au obișnuit să stea liniștiți și să urmărească cum se adună profiturile vor avea
Creditul în lei este competitiv, iar în prezent România nu mai are credite scumpe, comparativ cu cele din Polonia și Ungaria, a spus astăzi guvernatorul BNR Mugur Isărescu la prezentarea
businessuri pe piața financiară locală au adus 5,7 milioane de euro la capital în luna iulie 2018, cele mai mari injecții de capital fiind efectuate de acționarii britanici ai Provident IFN
Guvernele statelor est-europene membre ale Uniunii Europene lucrează la o serie de inițiative pentru a încuraja sau chiar forța creșterea consumului de produse alimentare locale.