Furnizorul de consultanță în management, servicii de digitalizare, tehnologie și procese operaționale Accenture Industrial Software Solutions, cu birouri în Cluj-Napoca, Târgu-Mureș
Proiectul RONNES (Romanian Network for New Energy Solutions) pentru formarea elevilor în domeniul energiilor regenerabile și al eficienței energetice a reușit să antreneze 4.000
Paul Chipriean, director al diviziei Window Solutions a Rehau România, susține că programul urmat i-a permis să își lărgească orizonturile dincolo de zona tehnică, să obțină cunoștințe
Firma de curierat Delivery Solutions (simbol bursier SDAY), cunoscută prin brandul Sameday Courier, și-a majorat valoarea de piață cu 10% în prima lună de la listarea pe platforma
UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS), divizia de servicii a grupului bancar UniCredit, a închiriat un spațiu de 7.000 de metri pătrați în cadrul clădirii United Business Center
independent din real-estate din Canada, l-a numit pe Colin Lovering, expert internațional în vânzări și dezvoltarea afacerilor, în funcția de senior Vice-President of Enterprise Solutions
Invitați: Andrei Florescu, President and General Manager, Business Solutions Group, Bitdefender; Cătălin Coșoi, Senior Director, Strategic Alliances and Outreach, Bitdefender; Andrei
(fost Alvogen România S.R.L.), Be Well Pharma S.R.L. și Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale și OTC.
., având o valoare estimată de 7.158.960 lei;
– contract de vânzare-cumpărare energie electrică nr. 3016/CEO/06.10.2015 încheiat cu Photovoltaic Green Project – S.R.L.,