Camera Deputaților a adoptat, marți, în forma inițială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi "pentru", 7 "împotrivă" și 5 abțineri
Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România (UNEJR) solicită, printr-un proiect de lege, modificarea noului Cod de procedură civilă (Cpc) cu privire la executarea silită
Finanțelor a împrumutat ieri 600 milioane de lei (echivalentul a 135 mil. euro) de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de stat cu dobândă cu scadența în ianuarie 2018 la un cost
Din punct de vedere fiscal anul 2016 ne aduce pe de o parte măsuri de relexare fiscală prin reduceri de prețuri la produse și servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în une...
„Proiectul de Cod fiscal este un pas înainte față de varianta de Cod fiscal în vigoare, modificat de 150 de ori în 12 ani. Îl vom susține în Parlament cu amendamente.
Proiectul noului Cod Fiscal și cel al Codului de Procedură Fiscală au fost aprobate, miercuri, de Guvern și vor fi transmise Senatului, pentru a fi introduse, la începutul săptămânii
Mai mult de jumătate dintre investitorii străini prognozează o creștere moderată a afacerilor pentru anul următor, dar sunt de părere în același timp că procesul legislativ s-a înr...