Șase din zece angajatori verifică profilul de social media al unui candidat atunci când îl evaluează, iar aproape patru din zece țin cont de acest criteriu în decizia de recrutare.
„Ne așteptăm la 4-5 milioane de tranzacții în primul an.“
În trecut, POS-urile nu suportau o viteză mare de comunicație, nu aveau softul potrivit, nici viteza de procesare pentru
Consumatorii au trimis în prima jumătate a acestui an un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul
Banca românească cu capital grecesc Alpha Bank, plasată în top 10 al celor mai mari bănci locale după active, va lista săptămâna viitoare, în 26 iunie, la Bursa de Valori București