Grupul italian UniCredit este prezent în România și prin următoarele entități nefinanciare: UniCredit Leasing Fleet Management S.R.L., care furnizează servicii de leasing operațional
studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, în valoare de 3,9 milioane de lei, durata de valabilitate fiind de 20 de luni, a anunțat vineri Compania
Fondatorii Renovatio IT Solutions, compania locală care dezvoltă aplicații mobile și soluții software pentru automatizări în gospodării, au înființat un al doilea start-up - aplicația
Ostahie cumpără de la Altex România – S.R.L. un număr de 1.193.283 părți sociale, cu o valoare nominală totală de 11.932.830 RON, reprezentând 48,67% din capitalul social societății
Conform sursei citate, compania Canon Production Printing Romania S.R.L., cu sediul în Timișoara, a avut un număr mediu de 176 de angajați în 2023 – față de 174 în 2022, în timp ce
Un magazin verde Carrefour Romania este definit prin implementarea a două sisteme tehnologice majore: sistemul de refrigerare de ultimă generație și sistemul de iluminare cu LED.