După câțiva ani în care au lansat mai multe colecții, au reușit să se promoveze și la nivel internațional, iar acum scopul lor este să renunțe treptat la partea de producție, care are
Mircea Turdean, CEO al producătorului de cosmetice Farmec din Cluj, declara că una dintre prioritățile sale de la acel moment era să listeze bunurile companiei pe platforma internațională
proximitate și investim în creșterea pregătirii angajaților pe care îi avem în interior”, a declarat Adrian Dumitriu în cadrul videoconferinței Deloitte – ZF „Future of work
Cum vor arăta birourile viitorului, în care angajații vor lucra de acasă. ”Nu cred că WFH va fi continuată, ci mai degrabă acest remote work care se poate întâmpla în spațiile de birouri
Afacerile polonezilor de la Work Service Group, o companie de servicii de resurse umane care a preluat acționariatul majoritar al grupului de recrutare și muncă temporară APT din România
Antreprenorul Ion Niță a ajuns în anii ’80 – printr-o întâmplare fericită - la New York, unde a deschis la scurtă vreme o cofetărie ce-i poartă numele – Niță’s Bakery.
Vânzările de apartamente sunt la jumătate, poate chiar și sub, față de vremurile bune, și soluția aleasă este să facem un portofoliu pentru închiriere, spune Ionut Negoiță, CEO & Founder