Dincolo de aceste decizii, băncile centrale au fost puse în situația de a gândi chiar și măsuri considerate până acum tabu, precum finanțarea directă de către băncile centrale a companiilor
În majoritatea țărilor s-a avut grijă să existe bărci de mari dimensiuni și cu stabilitate mare, iar în altele, precum și la noi, s-a umblat cu bormașina și s-au dat găuri prin toata
♦ Situația programărilor la vaccinare este scăpată de sub control, iar oamenii merg dintr-un județ în altul pentru imunizare ♦ Categoriile vulnerabile – vârstnicii și bolnavii cron...
În timp ce județe precum Bihor, Arad, Alba sau Constanța se apropie sau depășesc pragul de 30%, multe județe din est și sud, precum Vaslui, Botoșani, Giurgiu, Teleorman sau Călărași
Piața muncii din SUA începe anul sub presiune puternică, după ce concedierile anunțate de companii au urcat în ianuarie la peste 108.000 de posturi, cel mai ridicat nivel pentru pr...
Multinaționalele au ținut cont de chinurile unor companii occidentale precum Carlsberg și Danone, cărora le-au fost confiscate activele după ce și-au anunțat planurile de plecare.