Transport Trade Services (TTS), cel mai mare operator de transport fluvial de mărfuri de pe Dunăre, își menține pentru finalul lui 2026 țintele din bugetul aprobat în aprilie - venituri
O tranzacție importantă și cea mai mare scumpire a carburanților peste noapte, care a ridicat România de la coada clasamentului, în primele zece state în ceea ce privește prețurile
Service-return.com, start-up-ul online care oferă servicii de service, garanții și extragaranții „door to door“ pentru ceasuri și telefoane mobile în Europa, a investit circa 200.000
În timp ce Antibiotice Iași (ATB), controlată de statul român, a trecut pe pierdere în același interval, iar Biofarm (BIO), deținută de SIF-uri, și-a ajus…
Anul 2014 a fost dezamăgitor pentru cele trei fonduri închise de investiții listate la bursa de la București: toate au raportat scăderi ale activelor în administrare și doar unul dintre
Majoritatea companiilor energetice listate la București sunt în cărți pentru a distribui cele mai mari dividende din istorie, după un an 2014 în care firmele de utilități s-au întrecut
Rata lunară a inflației a fost în septembrie de 1,2%, mai mult decât dublă față de așteptări, în condițiile creșterii prețurilor la alimente cu 2,3% - cea mai mare cre…
În primul trimestru, cele mai mari companii listate au cheltuit aproximativ 20 miliarde de zloți (4,69 miliarde de euro) pe investiții, cu peste 5% mai puțin decât cu un an în urmă,