♦ Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a intrat în cea mai intensivă perioadă de investiții din istoria sa, susținerea proiectului Neptun Deep fiind scopul în care compania
Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica SA (SNN) și compania franceză Framatome au anunțat semnarea acordului de colaborare pentru producerea izotopului medical Lutețiu-177
Adrian Șerban, 33 de ani, împreună cu soția sa au revenit în România după trei ani petrecuți în Franța și au deschis în luna iulie a anului trecut brutăria și patiseria Pain Vivant
Raiffeisen Bank și EximBank România au semnat la finalul săptămânii trecute un acord de credit în valoare de 33,6 milioane de euro cu compania Comvex SA pentru construcția unui terminal
Piața asigurărilor auto din România are încă un potențial semnificativ de dezvoltare, însă modernizarea sa presupune adoptarea unor mecanisme care și-au demonstrat eficiența în alte
Eugen Păturan, românul care deține împreună cu soția sa franciza magazinelor de încălțăminte Bata în România, spune că plătește lunar chirie între 25 și 80 de euro pe metru pătrat în