La cinci luni după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri (CNADNR) a comunicat constructorul pasajului de la intersecția dintre Prelungirea Ghencea și Centura Capitalei de la
Primăria Hunedoara a câștigat un proiect european de peste 500.000 de lei (110.000 de euro) pentru realizarea unui centru de informare și promovare turistică în municipiu.
Centura municipiului Târgu Jiu are o lungime de circa 20 de kilometri, iar italienii de la Collini Lavori vor primi circa 66 mil. euro pentru construcția acestei șosele, potrivit presei
Compania americană Fitbit, cel mai mare jucător de pe piața de gadgeturi purtabile, cu vânzări de 2 mld. dolari , va deschide un centru de inginerie la București, unde va dezvolta
George Iacobescu, românul din fruntea ansamblului imobiliar Canary Wharf, al doilea centru financiar al Londrei, care găzduiește jucători mari precum JPMorgan Chase, Morgan Stanley,
Affidea România, operatorul de servicii medicale private, specializat în imagistică, se extinde la nivel național prin deschiderea la Timișoara a unui centru de diagnostic oncologic
european în valoare totală de circa 68,4 mil. lei (15,5 mil. euro), din care aproape 30 mil. lei (5,9 mil. euro) reprezintă asistența financiară nerambursabilă, pentru realizarea unui centru
Spitalul MedLife Genesys din Arad, deținut operatorul de servicii medicale private MedLife, a deschis marți primul centru în patologia tiroidiană din România, în urma unei investiții