Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România, consideră că una dintre cele mai mari probleme din educația românească este aceea că nu formează cititori, iar
IMM-uri, cea mai importantă categorie de companii, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât și din cea a profitului net și a numărului de angajați, arată o analiză realizată de Asociația
Acest lucru presupune scăderea vânzărilor până la zero pentru foarte multe restaurante, spune Dragoș Petrescu, președintele HORA, asociația patronală a restaurantelor din România.
Producătorii agricoli au la dispoziție peste 300 de piețe agroalimentare, iar numărul acestora ar putea fi suplimentat dacă există solicitări, spun reprezentanții Asociației Administratorilor
Asociația „Inițiativa Prelungirea Ghencea“ a propus un proiect ce presupune construirea unui parc de zece hectare pe un teren liber, unde înainte se aflau Serele Militari, însă solicitările
Persoanele angajate în acest domeniu așteaptă investiții reale“, a spus Alina Crețu, director executiv Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), în cadrul emisiunii ZF
În timpul pandemiei am avut 98 de copii care au venit spre asociația noastră, iar ei sunt acum la Colegiul UCECOM Spiru Haret, unde i-am îndrumat spre partea de mecanică, bucătar-ospătar
Elevii pasionați de robotică pot participa din acest an la o competiție națională organizată de Asociația „Nație prin Educație“", pe modelul concursurilor similare din SUA, menită să
a crea spaimă, iar în perioada următoare avansurile vor reveni la un nivel echilibrat, care să permită consumatorilor să se împrumute, este de părere Alin Iacob, președintele Asociației