investitorilor cu privire la perioada următoare, când inflația și seriile de majorare a ratelor dobânzilor vor continua să creeze probleme participanților bursieri, spune Horia Braun
european și mondial, cât și perspectivele bursiere din perioada următoare, piețele emergente pot fi din nou luate în considerare de investitori din piața de capital, spune Horia Braun
Markus Braun, fost director general al procesatorului de plăți electronice Wirecard, companie prezentă cu un birou în România și la care acționar a fost și NN Pensii, a fost arestat
Horia Braun, director general al Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, a participat marți, 29 decembrie 2020, la Emisiunea ZF Deschiderea
Țările din Europa importă cumulat medicamente de peste 200 mld. euro, statul cu cele mai mari importuri fiind Germania, arată datele EFPIA – European Federation of Pharmaceutical Industries
Teva Pharmaceuticals, unul dintre cei mai mari 20 de jucători de pe piața farma după vânzări, a primit în luna decembrie a anului trecut o injecție de capital de peste 44 de milioane
Administrație din funcția de director general al Bursei de Valori București după doar șapte luni de mandat, spune că nu a primit încă nicio explicație clară cu privire la revocarea sa