Impact Hub Bucharest, unul dintre primele huburi înființate în România ca parte a unei inițiative internaționale, mizează pe atingerea pragului de un milion de euro pentru cifra de
Angajatorii germani sunt liniștiți în privința posibilului impact negativ al Brexitului, potrivit unui sondaj realizat în rândul a 2.900 de firme, scrie Financial Times.
Grecia este una dintre rarele povești de succes în combaterea coronavirusului, dar ar putea suferi un uriaș impact financiar fără turism, scrie Financial Times.
Danor Ionescu, chief operating officer al companiei de transport și logistică Delamode Logistics, spune că pandemia a avut un impact negativ asupra afacerilor transportatorului.
Inteligența artificială va avea un impact mare asupra învățământului dar și producției, iar studenții deja învață cum o pot aplica pentru a crește eficiența.
de răspundere contractuală partea care invocă evenimentul de forță majoră și care nu și-a îndeplinit sau nu-și poate îndeplini, total sau parțial, obligațiile asumate printr-un contract
Communications (fostul Cosmote), al treilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, va achita anul viitor 56 de milioane de euro în contul creditului sindicalizat de 225 mil. euro contractat
Stadiul absorbției fondurilor europene în România arată că deși rata de contractare s-a ridicat la un nivel foarte bun, suntem în continuare în decalaj în privința plăților, din cauza