Producătorul și procesatorul de carne Sagrod din Botoșani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Țîmpău, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 73,7 mil. lei (15,3 mil.
Dragoș Ciucur și Marius Dumitrescu, doi antreprenori care anul trecut au fondat o afacere în domeniul serviciilor de curățenie, au început în ultimele săptămâni să furnizeze și servicii
sportului, unde se va face o prioritizare a federațiilor după capacitatea acestora de a avea performanță, și se vor încuraja federațiile care au potențial de sport de masă, a declarat Marius
Vacanțele noastre sunt foarte potrivite oamenilor care vor să experimenteze alt format“, așa își începe povestea Marius Clain, antreprenor din 2001, cum se definește chiar el,
de capital tot mai multe businessuri antreprenoriale, însă au reușit să se listeze și companii care nu aveau premisele necesare unei astfel de evoluții, a explicat investitorul Marius
„WoodLine Art redă conexiunea dintre două generații și două perspective diferite – una de artă populară și una de artă contemporană.“ Așa descrie Marina Cipileagă mica afacere de familie
Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea
A fost desemnat un administrator judiciar provizoriu, consorțiul format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, la solicitarea creditorilor Ramco, Vidanj Activ