publicitate din România va înregistra o scădere de 9,8% până la finalul anului, evoluție similară cu media globală unde este preconizată o scădere de 9,9%, arată estimările făcute de GroupM
România, dar și unul dintre cei mai importanți jucători din acest sector pe plan mondial, a marcat dezvoltarea pe plan local, prin mai multe achiziții, dezvoltând de la zero un grup
În fiecare din ultimii opt ani, până în 2023, inclusiv, firma Dalli Production România SRL, ce are în spate grupul german cu același nume, a fost lider în producția locală de bunuri
Invest din județul Maramureș, cu aproape 3.000 de salariați, a devenit anul trecut cel mai mare exportator cu capital privat românesc, detronând compania Interagro ♦ Ioan Niculae are
Lanțul hotelier Ramada, creat în anul 1954, face parte din cel mai mare grup de profil din Statele Unite ale Americii, Wyndham Hotel Group, ce are câteva mii de hoteluri în toată lumea
ARO Palace a anunțat semnarea scrisorii de intenție pentru a intra într-un acord de franciză cu Hyatt Hotel Corporation, astfel, hotelul ARO Palace ar urma în urma încheierii parteneriatului
semne de stabilizare, ceea ce oferă un grad de optimism cu privire la posibile noi oportunități de business, afirmă Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare în regim temporar APT
Sorin Crișan, rector la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, spune că într-o lume tot mai tehnologizată remarcă un interes crescut din partea tinerilor pentru a studia în domeniul
Producătorul de panouri termoizolante Isopan, deținut de italienii de la Manni Group, are un buget de investiții de 5 mil. euro pentru 2022, banii urmând să se îndrepte spre eficientizarea