Mugur Frunzetti și-a vândut participația de la start-up-ul Retargeting.biz: Acum este momentul să reiau ciclul, să investesc în noi companii aflate la început
– 9,6%, Frunzetti Florentina Cristina – 20% și Herling Investments SRL 20%.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
– 9,6%, Frunzetti Florentina Cristina – 20% și Herling Investments SRL 20%.
Administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania SPRL Filiala Cluj a convocat pe 30 iulie acționarii companiei de foraj Dafora Mediaș (DAFR), aflată în insolvență
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
Dioma International Exim era deținută în 2009 de Marian Dumitru și Marcela Dumitru, iar în prezent compania este deținută de firma Keres Limited.
Pe lângă STRABAG SRL, care figurează la Ministerul de Finanțe cu afaceri de 919 milioane de lei în 2022, grupul mai include și alte firme pe plan local.
Incertitudine legată de tratamentele fiscale (IFRIC 23), un document care aduce clarificări asupra modului în care trebuie reflectat impozitul pe profit în contabilitate atunci când exi
O altă companie din grup, Danubius Travel, care aduce străini în România, așteaptă afaceri mai mari cu 35% anul acesta, până la 37 milioane de lei.