Titlurile Electrica se tranzacționau după ora 13:30 la un preț de 11,25 lei/acțiune, cu 2,3% peste prețul la care investitorii au subscris în oferta care s-a încheiat recent, de 11
Ministerul Finanțelor a atras ieri 400 mil. lei prin redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni cu maturitatea la trei ani, la un cost de finanțare de 2,3% pe an.
Acest segment a fost printre cele mai afectate de criza financiară și de scăderea consumului, românii fiind mult mai atenți la achizițiile care nu sunt de strictă necesitate.
Nici datele bune din economie și nici sentimentul îmbunătățit al investitorilor străini față de România nu se văd pe bursa de la București, care a stagnat în primele cinci luni.
Compania americană Hewlett-Packard (HP) intenționează să desființeze până la 16.000 de locuri de muncă, care se adaugă programului de 34.000 de concedieri anunțate de grupul american
Clienții individuali și firmele aveau la sfârșitul lunii martie rate neplătite la timp în contul creditelor contractate de la bănci de echivalentul a 33,3 miliarde de lei (7,5 mld.
Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanți introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri "cu impact puternic", astfel încât să nu pună în pericol
Ordonanța care prevede trecerea companiilor Transelectrica și Transgaz de la Finanțe la SGG a fost adoptată, luni, de Senat, liberalul Varujan Vosganian afirmând că, astfel, administrația