Hidroelectrica, cea mai valoaroasă companie pe care o deține statul român în acest moment, a anunțat că Ministrul Energiei a operat modificări în structura consiliului de supraveghere
capital, unul dintre cei mai importanți lideri ai economiei românești va fi prezent pentru a vorbi despre planurile companiei care a devenit reper pe bursă: Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica
, și care se pregătește să fie achiziționat de Banca Transilvania de la banca franceză BRD Soc Gen, și-a dublat investiția pe care o are la producătorul de energie electrică Hidroelectrica
Statul român, acționar majoritar la Hidroelectrica (simbol bursier H2O), poate susține dezvoltarea Bursei de Valori București prin vânzarea unui pachet suplimentar din acțiunile pe
20 lei din fiecare 100 de lei investiți de fondurile de pensii private obligatorii Pilon II la Bursa de Valori București sunt în acțiuni ale companiei de stat Hidroelectrica (simbol
Swiss Capital, cea mai mare casă de brokeraj de la Bursa de Valori București, cu o cotă de piață de 20%, estimează că producătorul de energie electrică Hidroelectrica (H2O) ar putea
Pe următoarele 14 locuri s-au poziționat Banca Transilvania (274,6 mil. lei), Hidroelectrica (251,5 mil. lei), OMV Petrom (131,1 mil. lei), Infinity Capital Investments (117 mil. lei