Dezvoltăm parcurile (fotovoltaice – n.r.), suntem în grafic cu planurile pe care le-am creionat și o să anunțăm la finalul lunii și statutul dezvoltării lor.
În total, sunt 9,5 milioane de euro (bonduri corporative – n.r.). Cele mai mari sunt Elefant Online și Stanleybet, cu 17,5 milioane de lei, respectiv 20 de milioane de lei.
Avem un buget de 36.000 de euro pentru investiții pe 2017 și cea mai mare parte din acesta va fi alocat unui nou sistem ERP (Enterprise Resource Planning – n.r.), care ne va
în fiecare țară operaționali în acest interval.“
La începutul acestui an, Alive Capital a revenit integral în proprietatea fondatorului său, Giacomo Billi, după ce Omnia Capital B.V
Prăbușirea acțiunilor Worldline urmează după o cădere similară a companiei Adyen NV în luna august și vine imediat după scăderea de 72% înregistrată marți de compania fintech CAB Payments
Dobra a rămas pe poziții și după preluarea uzinei de către Marco Industries BV, mai târziu devenita Vimetco NV, companie deținută de omul de afaceri rus Vitali Matsitski.
Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca este activă din anul 1993, când a activat sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank