Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), companie antreprenorială ale cărei acțiuni sunt incluse în indicele bursier principal BET, prin spv-ul ONE Proiect 17, a semnat
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), companie ale cărei acțiuni intră în structura indicelui principal BET, a anunțat marți seară după închiderea ședinței de tranzacționare
achiziții este mare, pe toate segmentele de piață, iar cine are nevoie de locuință azi, nu va aștepta doi ani, a declarat Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division, One United Properties
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat în primul trimestru din 2026 o cifră de afaceri de 176,5 milioane de lei, în scădere cu 51%, și un profit net de 21,5 milioane
One United Properties, care a construit circa un milion de metri pătrați în București în ultimii zece ani, și-a ales amplasamentele după două criterii: terenuri abandonate pe care orașul
pieței muncii din acest sector: în ultimul an, salariul mediu din construcții a crescut cu 50% și a depășit valoarea de 3.000 de lei net pe lună, iar efectivul de salariați din sector s-a
pentru rambursarea datoriei financiare a grupului, precum și pentru a continua investițiile pe piețele pe care își desfășoară operatiunile și pe piețe potențial noi din Europa de Vest
Aproape două treimi din investițiile străine directe (ISD) au mers anul trecut în regiunea București-Ilfov, în timp ce zonele de sud-vest și nord-est ale țării au atras procente infime