al Germaniei, Rheinmetall, a îndemnat țările europene să renunțe la preferința pentru campioni naționali și să clădească grupuri de apărare mai mari, mai specializate, care să concureze
Moldova, Schneider Electric, spune că investițiile companiilor care distribuie echipamente pentru domeniul energetic se vor duce în zona de digitalizare, pentru că pe piață apar concepte
Liderii Albaniei, Macedoniei de Nord și Serbia au convenit pași concreți privitor la inițiativa eliminării obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor
Felix Daniliuc, Director Departament IMM, BRD Groupe Société Générale, spune că antreprenorii trebuie să se contreze mai întâi pe provocările cu care se confruntă în prezent, iar mai
„Fac parte din generația la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa
Contrele pe care noul guvern italian le pune politicilor comunitare, mai nou în ceea ce privește refugiații, au trezit temeri în boardurile companiilor că Italia, a treia economie
Compania britanică de canabis medicinal controlată de vehiculul de investiții din care face parte rapper-ul Snoop Dogg vrea să concureze împotriva Big Pharma și caută finanțare pentru
Economiștii se așteaptă ca SUA și Canada să concureze pentru cea mai puternică creștere din rândul țărilor G7 în 2020, dar ultimele date privind populația arată că cele două țări au