pentru executivii străini, iar managerii români care au lucrat în străinătate timp de decenii se arată interesați de o revenire în țară, spune Luminița Potorac – Roman, cofondator și co-CEO
Analiștii care acoperă OMV Petrom (simbol bursier SNP), de la case de brokeraj locale sau străine precum Swiss Capital, Alpha Bank, PKO Securities, BT CP, Erste Bank, Concorde, Wood & Co
29,9 km, parte a autostrăzii 8, investiție de 1,56 mld. lei (peste 313 mil. euro), fără TVA, finanțată prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), potrivit unui anunț al Co
Mai întâi, utilizatorii trebuie să facă o poză grădinii, iar apoi o pot amenaja cum vor având la dispoziție o serie de tipuri de plante, flori, iarbă, pavele, co…
China Resources Beer Holdings Co, producătorul celei mai consumate beri din lume- Snow, ia în considerare lansarea unei oferte de preluare a activelor SABMiller din Europa Centrală
semipreparte și ouă prin intermediul lanțurilor de magazine de comerț modern, doar 2% din producție comercializându-se prin cele 29 de magazinele proprii, potrivit reprezentanților co
Co-președintele PNL, deputatul Alina Gorghiu, care a postat ieri un video în care critica situația deplorabilă a centurii Capitalei, spune că este “revoltător” faptul că România riscă
Marius Costin - Country Manager al PayU România, Felix Crișan - CTO & Co-Founder, al NETOPIA mobilPay, Cristina Popa - Deputy CEO al Fashion Days și Mihai Pătrașcu - CEO al evoMAG.ro